Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârșitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate și considerate definitiv pierdute aparținând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar și trăitor în ținuturi aflate azi în Irak și Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovnicești extrem de intens citite în Răsăritul ortodox.
În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părții a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelație oferind tabloul complet și surprinzător al unei gândiri duhovnicești unice. Experiența eremitică și isihastă se modela pe revelația iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă școală a rugăciunii și iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii și eshatologii universaliste și optimiste.
Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparținând „Părții a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă și precizează teme aflate în inima meditațiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul și mila infinită a lui Dumnezeu față de creația Sa.
Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părții a III-a” oferă nu doar o neașteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovnicești, ci și o călăuză practică de prim rang pentru toți creștinii doritori să se apropie de Dumnezeu.
Isaac-Sirul-Cuvinte-catre-singuratici-Partea-3
Iorgu Ioan (proprietar verificat) –
Cine îl citește pe Isaac se împărtășește din dragostea de necuprins și frumusețea de neînțeles ale lui Dumnezeu! Isaac reușește să surprindă în cuvinte ceva din necuprinsul lui Dumnezeu și chiar dacă sunt idei ce trebuie trăite în Sfântul Duh, prin frumusețea lor copleșesc inclusiv rațiunea!
Cele 17 Cuvinte tratează diferite teme duhovnicești precum viața singuratică ca o preînchipuire a lumii viitoare, rânduiala trupului, iubirea lui Dumnezeu pentru creația Sa, rugăciuni, purtarea de grijă a lui Dumnezeu, scurte tâlcuiri din Evanghelie, despre sfințire prin dobândirea Duhului Sfânt, etc. Acestea au în mijlocul lor rugăciunea lui Iisus, „fiindcă rugăciunea e în stare mai mult decât orice altceva să apropie mintea de Dumnezeu” (C1, 1). Împletită cu smerenia, naște virtuțile creștine în sufletul și purtările omului (C9, 1). Deși este un dar, Dumnezeu îl face pe nevoitor să creadă că atribuie urcușul duhovnicesc frumuseții rugăciunii acestuia (C3, 36). Pentru a reuși omul trebuie să ia exemplu de la sfinți și să fie un martir al voinței în încercări (C12, 18), să aibă încredere că Dumnezeu îi poartă de grijă (C12, 21) și să fie echilibrat pentru că atât negrija cât și lipsa de rânduială pot afecta omul (C2, 1).
De o însemnătate fără măsură este Cuvântul 4, care la alineatele 11-13 arată negru pe alb cele două firi (Dumnezeu și om) ale Mântuitorului. Alături de Cuvântul 81 din vol. IX al Filocaliei (așa cum Dumitru Stăniloae însuși a subliniat), avem cei doi martori prin care ortodoxia lui Isaac Sirul nu mai poate fi pusă la îndoială! Ce bucurie!