Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevăzute să apară în mai multe volume și care își propune restituirea integrală a tuturor documentelor constitutive ale identității creștine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un răspuns avizat și riguros exact la întrebarea: ce sunt ortodoxia creștină și creștinismul ortodox în forma lor canonică?
Volumul de față, care inaugurează această serie, este dedicat Canonului apostolic al primelor secole și include un corpus de texte și documente scripturistice, martirice, liturgice și disciplinare care revelează existența înainte de anul 325 a unui creștinism al originilor, integral, viu și riguros, care își exprima rigoarea în termenii noțiunii fundamentale de canon. Înainte de a promulga dogme, definiții sau tomosuri (cum se va face în epoca imperială bizantină), Biserica apostolică a primelor secole și-a formulat normativul identității sale într-o serie de canoane: canonul scripturistic, canonul adevărului credinței, canonul etic și disciplinar al vieții și mai ales canonul liturgic. Cititorul interesat are acces în acest volum la:
— primele acte martirice și apologii creștine;
— corespondența discipolilor direcți ai apostolilor: Clement Romanul și Ignatie Teoforul;
— primele apărări ale Tradiției apostolice de către Irineu al Lyonului și Tertulian;
— documentele literaturii canonice apostolice în integralitatea lor: Didahia Apostolilor, Tradiția Apostolică, Canoanele Bisericești ale Apostolilor și Constituțiile Apostolilor; și
— cele mai vechi colecții păstrate de rugăciuni ale Bisericii vechi: principalele anaforale euharistice, Euchologion-ul lui Serapion din Thmuis și mai ales cel mai vechi Euchologion bizantin păstrat în codicele Barberini graecus 336.
Actualitatea și importanța permanentă a acestor documente fondatoare se dovedește acută în zilele noastre când, pe fondul unei îngrijorătoare amnezii a esențelor, creștinismul apostolic e supus unor tot mai radicale și virulente atacuri mediatice și eforturi de deconstrucție și subminare.
Studiul introductiv, amplu și erudit, propune un exercițiu de memorie și reasimilare reflexivă a tradiției ortodoxe ca proces viu de realizare istorică și eclezială a unei Forme canonice identificate cu misterul paradoxal și inepuizabil al Persoanei lui Iisus Hristos Cel răstignit și preaslăvit, Fiul veșnic al Tatălui și Capul în Duhul Sfânt al creației celei noi. Identificarea și realizarea acestui Canon, ireductibil la scheme osificate, e o invitație la inteligență, smerenie și discernământ personal.
Canonul-Ortodoxiei-I-Canonul-apostolic-al-primelor-secole