Iubesc, deci exist. Teologia arhimandritului Sofronie (1896–1993)

Arhimandritul Sofronie Saharov (1896–1993), ucenic al Sfântului Siluan Athonitul și păstrător al moștenirii lui duhovnicești, este una din cele mai importante figuri ale Ortodoxiei secolului XX. Editor al scrierilor Sfântului Siluan, el a lăsat în urma sa și o importantă moștenire teologică. Iubesc, deci exist este o primă încercare de situare și evaluare a viziunii teologice a arhimandritului Sofronie pentru a determina dimensiunile contribuției sale originale la aprofundarea teologiei ortodoxe contemporane. Este evidențiat caracterul sintetic al teologiei sale, care integrează într-o abordare concretă, organică și vie, pe baza propriei sale experiențe duhovnicești, preocupări și idei din filozofia religioasă rusă, tradiția patristică, din monahismul athonit și din teologia ortodoxă contemporană. În centrul acestei sinteze unice se află noțiunea existenței personale sau ipostatice în dimensiunile ei hristologice, trinitare și antropologice aflate în inima Evangheliei și Tradiției Bisericii. Realizare și expresie concretă a Iubirii divine și umane, persoana manifestă asemănarea omului cu Dumnezeu prin îndumnezeirea lui, într-un parcurs ascetic și mistic jalonat inevitabil de experiențele paradoxale ale golirii de sine, părăsirii de Dumnezeu, ascultării de un povățuitor harismatic și aducerii-aminte de moarte. La capătul acestor analize, figura arhimandritului Sofronie apare drept cea a unuia din cei mai profunzi teologi ortodocși ai epocii noastre, creatorul unei sinteze dogmatico-ascetice unice dominate de motivul personalismului existențial și de o antropologie spirituală maximalistă — sursă de speranță pentru omul dezorientat spiritual al zilelor noastre.

Părintele Nicholas Saharov, nepot al arhimandritului Sofronie, doctor în teologie al Universității din Oxford, este ieromonah la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Maldon, Essex.