Încheind trilogia dedicată de Editura Deisis figurii duhovnicești pilduitoare a Cuviosului Siluan Athonitul, volumul de față pune la dispoziția cititorului cele mai semnificative analize și interpretări date de importanți teologi contemporani principalelor teme ascetice și mistice ale spiritualității Cuviosului Siluan. Cele douăzeci de contribuții antologate aici reflectă totodată procesul de receptare, asimilare și iradiere universală a gândirii duhovnicești a Sfântului Siluan Athonitul (1866–1938), incontestabil cea mai profundă și remarcabilă figură a spiritualității ortodoxe din secolul XX. Canonizându-l în 1987, la o jumătate de secol de la mutarea sa la cer, Patriarhia Ecumenică îl proclama și recomanda tuturor credincioșilor ortodocși și lumii întregi pentru viața sa drept „model al viețuirii după Hristos”, iar pentru scrierile și învățătura sa drept „dascăl apostolic și profetic al Bisericii”.
Ideea cărții de față a plecat de la necesitatea de a explica și preciza sensul faimosului și șocantului cuvânt primit de starețul Siluan direct de la Hristos: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!” La aceasta s-a adăugat nevoia de a dezvolta și adânci alte câteva aspecte, accentuate cu deosebită vigoare de Sfântul Siluan, cum sunt: necesitatea absolută a iubirii de vrăjmași, veritabil criteriu al Ortodoxiei, și inseparabilitatea dintre mântuirea personală și mântuirea lumii și a cosmosului, precum și imperativul evidențierii profundelor dimensiuni teologice și a caracterului eclezial ale spiritualității Cuviosului Siluan.
Sfântul Siluan a ajuns egalul Apostolilor și al Sfinților Părinți din vechime pentru că teologhisește simplu și profund asemenea acestora; cu alte cuvinte, pentru că ne vorbește despre Dumnezeu descoperit lumii în Hristos, din întâlnirea vie cu Hristos prin Duhul Sfânt. Ajungând îndumnezeit prin smerenie și rugăciune, el devine contemporan cu veșnicia, gură a lui Dumnezeu Cel Viu și Veșnic.
Spiritualitatea-Siluan-Athonitul-Talcuiri-teologice