Apostol și sfânt național al Greciei, considerat pe bună dreptate părintele națiunii grecești moderne și unul din cei mai mari misionari ortodocși din toate timpurile, figură exemplară a Ortodoxiei din epoca postbizantină, Cosma Etolianul (1714–1779) este din păcate puțin cunoscut în România. Oferind pentru prima dată în traducere românească un „dosar” integral cu privire la această unică și fascinantă personalitate — dosar cuprinzând „viața”, „martiriul”, „didahiile” și „slujba” sa alături de un temeinic studiu al unui reputat profesor de teologie grec, părintele Gheorghios Metallinos —, volumul de față își propune să umple un gol considerabil și inexplicabil din literatura duhovnicească și teologică românească, punând în sfârșit pe cititorul interesat într-un contact nemijlocit — înviorător și trezitor, stimulator și energizator — cu una din cele mai atractive și pilduitoare personalități din Ortodoxia ultimelor secole. Această carte de și despre Sfântul Cosma Etolianul — volum care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui preot, teolog sau simplu credincios — nu vrea să fie o simplă restituire cu valoare istoric documentară, ci în același timp o invitație la reflecție și un imbold la acțiune în lumina exemplului unic în atâtea privințe al celui care a știut să fie cel mai mare apostol ortodox al epocii moderne: monah, dascăl, predicator și martir în slujba Ortodoxiei și a neamului său.
Viata-si-Invataturile-Cuviosului-Cosma-EtolianulViața și Învățăturile Cuviosului și Sfințitului Mucenic Cosma Etolianul Luminătorul Greciei și Apostolul săracilor (1714–1779)
35 lei
În stoc
ene ion –
Învăţăturile Cuviosului sunt atât de simple încât par că sunt scrise pentru fiecare dintre noi cititorii cei grabiţi şi ne îndeamnă la a le împlini şi răspândi şi altora. Cartea este fără îndoială foarte folositoare şi îţi sporeşte râvna în urcuşul duhovnicesc.