În plus. Studii asupra fenomenelor saturate

„Fenomenele apar oare întotdeauna potrivit calmei adecvări în ele a intuiției cu semnificația, ba chiar, cel mai adeseori, cu un deficit de intuiție? Sau unele din ele — fenomenele saturate — nu apar oare mai curând grație surplusului irepresibil al intuiției asupra tuturor conceptelor și semnificațiilor pe care am voi să li le atribuim?
Această întrebare s-a ivit din principiul «Câtă reducție, atâta donație» (tematizat în Réduction et donation. Recherches sur Husserl, Heidegger et la phénoménologie, 1989) și a condus la degajarea donației ca una care depliază ceea ce se dă și se arată (cu Étant donné. Essai d’une phénoménologie de la donation, 1997).
Odată recapitulate aceste câștiguri, rămâne să fie studiate în ele însele fiecare din cele patru tipuri de fenomene saturate:
— evenimentul (saturat după cantitate),
— idolul sau tabloul (saturat după calitate),
— trupul (saturat după relație) și, în fine,
— icoana sau fața celuilalt (saturată după modalitate).
Poate fi atunci gândită posibilitatea de a studia combinația lor în ceea ce trebuie tematizat drept un fenomen saturat ridicat la putere, un paradox al paradoxurilor — fenomenul Revelației. Mai exact, e vorba de a înțelege (contra unei fecunde critici a lui J. Derrida) cele trei momente ale teologiei mistice (afirmație, negație, hiperbolă) nu numai ca realizarea unui fenomen saturat exemplar, ci și ca recapitularea întregii fenomenalități a excesului.
În plus deci. Pentru că e vorba de excesul datului care se arată. Pentru că e vorba de a-l expune încă o dată.” (J.-L. M.)