„Creștinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia este expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit. Dacă scoți ideea de revelație din creștinism, nu mai facem biserici, ci facem școli primare, universități, și în loc să ai colțul cu sfinți, ai colțul cu Newton, cu Galileo, cu Copernic… Nu știu cine a făcut o glumă cu un «templu al științei». Te prăpădeai de râs!”
Jurnal cu Petre Țuțea, al învățăturii prin învecinare, republicat acum, la un secol de la nașterea filozofului socratic, poate servi și drept îndemn la asumarea funcției paideice a credinței. Raportul fundamental pentru accesul la esență, cel dintre maestru și ucenic, caracterizează trăsătura filocalică a teologiei ortodoxe. Într-o epocă în care dimensiunea comunicațională este ruptă de cea comunitară, în care profunzimea este asimilată confuziei și facilul sclipitorului, Țuțea este un model stilistic. Mai mult: apologetic. Cu toate ingredientele de rigoare: de la meditația biblică la judecata de valoare exprimată uneori în termeni plastici, șocanți de-a dreptul.
