Creștinii din lumea secularizată occidentală redescoperă tot mai mult necesitatea unei îndrumări duhovnicești. Dar puțini mai știu din experiență ce înseamnă tradiția duhovniciei și a părinților duhovnicești păstrată vie în Ortodoxie.
La câteva luni după revoluția din decembrie 1989, părintele Nicolas Stebbing, preot și profesor la Colegiul Comunității monahale anglicane a Învierii din Mirfield (Anglia), a pornit într-un pelerinaj prin mănăstirile și parohiile din România în căutarea reprezentanților vii ai vechii tradiții creștine a paternității duhovnicești. După decenii de opresiune și persecuție comunistă, el descoperă în România populară profundă nepervertită o mulțime de părinți duhovnicești „purtători ai Duhului”, cunoscători ai Dumnezeului Celui Viu, ajutându-i prin aceasta și pe alții cu iubire plină de devotament să-și găsească mântuirea pe calea ascetică a Evangheliei și a tradiției Bisericii Ortodoxe.
Cartea de față este o minunată descriere a experienței românești a duhovniciei sub forma unui șir de reflecții și convorbiri alcătuind o galerie de portrete ale părinților duhovnicești din România: sihaștri și monahi, preoți de mir și laici, aprinși de flacăra Duhului și a iubiri de oameni atât în pădurile Carpaților și satele țăranilor, cât și între blocurile de beton ale României urbane.
Veritabil „pateric” modern, cartea lui Nicolas Stebbing e o lectură ziditoare și plină de interes pentru creștinii de azi.
