În perspectiva ortodoxă a Sfinților Părinți greci și a Părinților duhovnicești bizantini, „vederea lui Dumnezeu” este experiată și teologhisită drept comuniunea noastră cu Hristos, Fața Tatălui, în lumina Sfântului Duh. Ea constituie sensul și scopul întregii vieți a Bisericii: pe ea o hrănește Liturghia și Sfintele Icoane, pe ea o protejează dogmele, ea anunță și anticipează Parusia eshatologică finală.
Curs ținut de Vladimir Lossky (1903–1958) la Sorbona între 1945–1946 (și publicat postum în 1962), Vederea lui Dumnezeu reia și aprofundează temele propriu-zis mistice și duhovnicești ale celebrei Încercări asupra teologiei mistice a Bisericii Răsăritene (1944), alături de care formează o luminoasă sinteză de teologie ortodoxă.
Autorul urmărește pe texte mărturiile despre vederea lui Dumnezeu începând cu Sfânta Scriptură și Părinții Apostolici și până la sinteza realizată în secolul XIV de Sfântul Grigorie Palama. El arată cum — spre deosebire de teologia augustiniană a Occidentului — atât dualismul platonic trup–suflet, cât și falsa asimilare a divinului cu spiritualul și imaterialul sunt depășite pentru a ajunge la viziunea existențială și personală a întâlnirii omului cu Dumnezeul Cel Viu printr-o participare reală a întregii ființe umane transfigurate la „energia” sau viața divină. Astfel creștinismul ortodox ne este restituit ca o experiență mistică inepuizabilă oferită în Duhul Sfânt ca viață veșnică omului integral, unificat în plinătatea Trupului lui Hristos.
