Scrise și rostite de un poet și psihiatru creștin, evreu brazilian pe deasupra, eseurile reunite în această carte reprezintă un demers inedit și provocator de regăsire a unui creștinism concret, simbolic, poetic, mistic, înlăturând crusta abstracțiunilor și conceptualizărilor care au sfârșit prin a-l mutila și desfigura.
Povestea întrupării și a ospățului paradiziac e propria noastră poveste, arată Rubem Alves: „hristologia e antropologie, e biografie”, „taina lui Dumnezeu e taina trupurilor noastre”, taină uitată însă, reprimată în visele noastre, exilată în artă și răstălmăcită idealist și ideologic. Este imperios necesar deci ca Biblia să fie recitită, „mâncată” simbolic, iar teologia să redevină „un poem nesfârșit despre taina întrupării”, „un exercițiu despre nunta dintre cuvânt și trup”, o teo-poetică simbolică a frumosului și visului, iar nu o teologie inutil conceptuală făcută din idei și imperative abstracte.
Toate aceste lucruri sunt povestite de Rubem Alves într-un limbaj poetic și incantatoriu, înțesat de referințe la marii poeți și scriitori ai lumii, un limbaj în care se resimte exuberanța literaturii și percepției sud-americane a existenței. În delimitarea drastică de creștinismul contemporan excesiv eticizat și ideologizat, și în pledoaria sa pentru mister și întrupare, pentru un creștinism simbolic și poetic, cititorul atent poate descoperi o surprinzătoare confirmare a unei Ortodoxii a profunzimilor, Ortodoxie care a fost și este întotdeauna „firea adevărată a omului”.
Cartea cuvintelor bune de mâncat sau bucătăria ca parabolă teologică
30 lei
În stoc
- Traducere
Virginia Gîlea
- Prefață
diac. Ioan I. Ică jr
- An apariție
2007, ed. a II-a
- Pagini
264
- Format
11×18 cm
- Domeniu
- Educație
- ISBN
- 978-973-7859-22-8
Recenzii
Nu există recenzii până acum.