• Skip to main content
  • Skip to footer
  • Librărie Online
  • Contul Meu
  • Coș de Cumpărături
Editura Deisis

Editură și Librărie

Vezi coșul „În apărarea sfintelor icoane — dosarul unei rezistențe teologice” a fost adăugat în coș.

Canonul Ortodoxiei. I. Canonul apostolic al primelor secole

diac. Ioan I. Ică jr

90 lei – 120 lei

Golește
An apariție

2008

Pagini

1042

Format

16,5×23,5 cm

Domeniu
Dogmatică
ISBN
978-973-7859-34-1

Canonul Ortodoxiei este titlul generic al unei serii prevăzute să apară în mai multe volume și care își propune restituirea integrală a tuturor documentelor constitutive ale identității creștine ortodoxe. Lectura lor va oferi cititorului posibilitatea de a avea un răspuns avizat și riguros exact la întrebarea: ce sunt ortodoxia creștină și creștinismul ortodox în forma lor canonică?

Volumul de față, care inaugurează această serie, este dedicat Canonului apostolic al primelor secole și include un corpus de texte și documente scripturistice, martirice, liturgice și disciplinare care revelează existența înainte de anul 325 a unui creștinism al originilor, integral, viu și riguros, care își exprima rigoarea în termenii noțiunii fundamentale de canon. Înainte de a promulga dogme, definiții sau tomosuri (cum se va face în epoca imperială bizantină), Biserica apostolică a primelor secole și-a formulat normativul identității sale într-o serie de canoane: canonul scripturistic, canonul adevărului credinței, canonul etic și disciplinar al vieții și mai ales canonul liturgic. Cititorul interesat are acces în acest volum la:
— primele acte martirice și apologii creștine;
— corespondența discipolilor direcți ai apostolilor: Clement Romanul și Ignatie Teoforul;
— primele apărări ale Tradiției apostolice de către Irineu al Lyonului și Tertulian;
— documentele literaturii canonice apostolice în integralitatea lor: Didahia Apostolilor, Tradiția Apostolică, Canoanele Bisericești ale Apostolilor și Constituțiile Apostolilor; și
— cele mai vechi colecții păstrate de rugăciuni ale Bisericii vechi: principalele anaforale euharistice, Euchologion-ul lui Serapion din Thmuis și mai ales cel mai vechi Euchologion bizantin păstrat în codicele Barberini graecus 336.

Actualitatea și importanța permanentă a acestor documente fondatoare se dovedește acută în zilele noastre când, pe fondul unei îngrijorătoare amnezii a esențelor, creștinismul apostolic e supus unor tot mai radicale și virulente atacuri mediatice și eforturi de deconstrucție și subminare.

Studiul introductiv, amplu și erudit, propune un exercițiu de memorie și reasimilare reflexivă a tradiției ortodoxe ca proces viu de realizare istorică și eclezială a unei Forme canonice identificate cu misterul paradoxal și inepuizabil al Persoanei lui Iisus Hristos Cel răstignit și preaslăvit, Fiul veșnic al Tatălui și Capul în Duhul Sfânt al creației celei noi. Identificarea și realizarea acestui Canon, ireductibil la scheme osificate, e o invitație la inteligență, smerenie și discernământ personal.

Canonul-Ortodoxiei-I-Canonul-apostolic-al-primelor-secole
  • Twitter
  • Facebook

Produse similare

  • Iubesc, deci exist. Teologia arhimandritului Sofronie (1896–1993)

    25 lei Adaugă în coș
  • Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei

    40 lei Adaugă în coș
  • Imagine Carte: Canonul Ortodoxiei: Sinodul VII Ecumenic. 1. Definind dogmatic icoanele (691–810). 2. Definitivând dogmatic orthodoxia (815–1351)

    Canonul Ortodoxiei: Sinodul VII Ecumenic. 1. Definind dogmatic icoanele (691–810). 2. Definitivând dogmatic orthodoxia (815–1351)

    300 lei Adaugă în coș
  • De la Cina de Taină la Dumnezeiasca Liturghie a Bisericii Ortodoxe. Un comentariu istoric

    20 lei Adaugă în coș
  • Teognosia — sinteza dogmatică și duhovnicească a părintelui Dumitru Stăniloae

    38 lei Adaugă în coș
  • Euharistia ca jertfă

    30 lei Adaugă în coș

Footer

Cuvântări arhid. Ioan Ică jr

Cuvântări ale arhid. Ioan Ică jr la diverse sărbători pot fi găsite pe Youtube.com: Arhidiacon Ioan Ică jr și Facebook: Editura Deisis

Info

Valoarea minimă a unei comenzi este de 30 de lei.

REDUCERI
în funcţie de valoarea totală a comenzii

Transport Gratuit
pentru comenzi peste 100 lei

10% (peste 200 lei)

20% (peste 400 lei)

Program

Luni-Vineri:
9:00-19:00

Sărbători bisericești:
12:00-19:00

Sâmbătă:
11:00-15:00

Duminică:
Închis

Date de Contact

Adresă:
str. Timotei Popovici, nr. 21
550164 SIBIU, Romania

E-mail:
edituradeisis@gmail.com
librariadeisis@gmail.com

Telefon:
+40269214272

Fax:
+40269214272

Apariții Recente

  • Rugăciunea lui Iisus în Bizanț — manifeste „hrisostomiene” și comentarii 22 lei
  • Imagine Carte: Pavel, Apostolul lui Iisus Mesia — o biografie Pavel, Apostolul lui Iisus Mesia — o biografie 43 lei
  • Canonul Ortodoxiei. I. Canonul apostolic al primelor secole 90 lei – 120 lei

Copyright © 2021 · Editura Deisis
  • Termeni Generali
  • Cum Cumpăr?
  • Termeni și Condiții
  • Contact Editura Deisis
  • ANPC