Cum am vrut să mă fac sfânt. Alte amintiri dintr-o copilărie teologică

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu își evocă aici mai pe larg primii ani din viață, o viață petrecută în jurul Bisericii. Dându-și seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil își propune la vârsta de șapte ani să se facă el însuși sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-și iubească vrăjmașii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans și înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată inițiere într-un creștinism trăit ca realizare a aspirației spre sfințenie a ființei umane. Hagiografia nu ține de spectaculos, ci e perfect ancorată în viață ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.