Imnele Raiului

Sfântul Efrem Sirianul (306–373) este, cum bine s-a spus, „cel mai mare poet al epocii patristice și poate singurul teolog-poet care poate sta alături de Dante” (R. Murray).

Imnele Raiului sunt poate cea mai bună introducere într-o operă poetică unică și în uimitoarea gândire teologico-simbolică specifică creștinismului aramaic. Sfântul diacon Efrem asimilează și reinterpretează motive biblice, dar și reprezentări mitice arhaice mesopotamiene, iudaice și iudeo-creștine, depășind totodată printr-o poziție consecvent simbolică impasurile insurmontabile în care se blochează atât alegorismul spiritualist, cât și naturalismul istorist.
Raiul efremian apare drept o realitate complexă, în același timp materială și spirituală, fizică și mistică, protologică și eshatologică. O viziune tipică pentru tradiția răsăriteană, ca de altfel și viziunea pozitivă și optimistă despre Dumnezeu și om și comuniunea lor. Imaginea despre Rai a Sfântului Efrem Sirianul include în ea o întreagă cosmologie, antropologie și ecleziologie transfigurate hristologic și funcționând liturgic și ascetic-duhovnicesc.
Munte cosmic și Arcă ecleziologică, Raiul efremian apare ca un veritabil „zigurat” (templu în trepte) creștin, plutind asemenea Arcei lui Noe pe marea învolburată a istoriei.