Scrisori din exil. Către Olimpiada și cei rămași credincioși. Despre deprimare, suferință și Providență

În iunie 404, arhiepiscopul Ioan al Constantinopolului, supranumit „Gură de Aur”, pleca pe drumul fără întoarcere al exilului. Din îndepărtatul orășel Cucuz va întreține o bogată corespondență, în care se detașează cele două mesaje adresate credincioșilor rămași fideli în Constantinopol și cele 17 scrisori adresate diaconiței Olimpiada. Împreună ele alcătuiesc o veritabilă „trilogie a exilului” în care Sfântul Ioan tratează problema suferinței nedrepte a creștinilor persecutați de propriii lor confrați și răspunde celor care, scandalizați de acestea, puneau sub semnul întrebării Providența lui Dumnezeu.

Dacă ultimele două mesaje-scrisori către credincioșii din Constantinopol sunt adevărate tratate despre suferință și Providență, scrisorile către Olimpiada au un aspect mai personal. Ele ne revelează o emoționantă prietenie și o profundă afecțiune spirituală între două personalități unice. Totodată, ele ne fac să ne punem întrebarea: cine a fost acest misterios personaj feminin care a trăit în anturajul nemijlocit al celor mai mari Sfinți Părinți ai „veacului de aur” al patristicii grecești? Grigorie din Nazianz îi trimitea un poem de ziua nunții; Grigorie al Nyssei îi dedica omiliile la Cântarea Cântărilor. La câteva decenii după moartea sa (în 408, la nici un an după moartea în exil a Sfântului Ioan), „Viața” Olimpiadei ne arată că diaconița era deja venerată ca sfântă „cuvioasă” și „mărturisitoare”, memoria ei fiind apoi eclipsată de gloria arhiepiscopului cu „Gura de Aur”.

Reunind alături de „trilogia exilului” — care grupează ultimele scrieri aparținând Sfântului Ioan Gură de Aur — totalitatea textelor patristice scrise despre și către Olimpiada, volumul de față restituie profilul spiritual a două din cele mai remarcabile figuri ale perioadei patristice și din întreaga istorie a Bisericii.