Certitudini negative

„Cartea de față încheie desfășurarea posibilităților teoretice deschise în 1997 de Fiind dat. Încercare a unei fenomenologii a donației și degajate în 2001 de În plus. Studii asupra fenomenele saturate, iar în 2003 de Fenomenul erosului, precum și, într-un alt sens, în 2008 de În loc de sine. Abordarea sfântului Augustin. În toate aceste cazuri nu e vorba decât de un travaliu în vederea unei lărgiri a teatrului fenomenalității: după donație și saturație încercăm aici să introducem în filozofie conceptul de certitudini negative.
A cunoaște înseamnă a cunoaște cu certitudine obiecte urmând științele lor și atunci n-ar exista certitudine decât afirmativă și științifică. Restul, ceea ce se spune altundeva, în filozofie sau literatură, n-ar aduce nici o certitudine. Iată ce toți socotim în mod spontan că se înțelege de la sine. Această carte vrea să pună sub semnul întrebării acest lucru.
Căci cu condiția să aibă un sens o întrebare poate ajunge la o certitudine, dacă vom înțelege de ce și cum trebuie să rămână fără răspuns. Întrebările fără răspuns dau astfel certitudini, dar certitudini negative.
Astfel nu trebuie să existe răspuns la întrebarea despre definiția omului — căci definirea omului va sfârși întotdeauna prin a sfârși cu anumiți oameni.
Astfel întrebarea cu privire la Dumnezeu supraviețuiește oricărui argument asupra imposibilității experienței lui Dumnezeu tocmai pentru că prin ipoteză Dumnezeu privește ceea ce ne rămâne imposibil.
Astfel darul și ceea ce îl confirmă prin redundanță, și anume iertarea și sacrificiul, nu admite nici o condiție de posibilitate tocmai pentru că transcende economia schimburilor.
Astfel evenimentul survine fără nici o previziune și contra oricărei așteptări pentru că nu va putea deveni niciodată obiect al unei comprehensiuni exhaustive, ca un obiect sau un spectacol.
S-ar putea ca certitudinile negative pe care nici o teorie sau experiență viitoare nu va veni să le corecteze sau invalideze, să ne ofere infinit mai multă certitudine decât orice afirmație” (J-L.M.).

Jean-Luc Marion e autorul unei opere filozofice majore a timpului nostru, tradusă în numeroase țări. Fenomenolog, specialist în Descartes și istoria filozofiei moderne, predă la Paris-Sorbona (Paris IV) și Chicago. E laureat al Marelui Premiu pentru Filozofie al Academiei Franceze în 1992 și membru al acesteia din 2008.