Maica Domnului în teologia secolului XX și în spiritualitatea isihastă a secolului XIV: Grigorie Palama, Nicolae Cabasila, Teofan al Niceei

În veacul XIV, secolul isihasmului, trei figuri de prim rang ale teologiei bizantine — Grigorie Palama, Nicolae Cabasila și Teofan al Niceei — au consacrat pagini decisive meditației asupra tainei Maicii Domnului. Rezultatul este configurarea a trei reflecții de o forță duhovnicească și amplitudine teologică unice:
— o mariologie isihastă (Grigorie Palama)
— o mariologie umanistă (Nicolae Cabasila)
— o mariologie holistic-cosmică (Teofan al Niceei).

Substanța volumului de față o constituie restituirea textului, contextului și a istoriei receptării unora din cele mai profunde și fascinante monumente ale teologiei ortodoxe bizantine, pe nedrept uitate sau răstălmăcite. O lectură esențiala pentru toți cei pasionați de profunzimile mistice ale Ortodoxiei.

La distanță de peste o jumătate de secol, acest volum duce la capăt, într-un gest tardiv de omagiu postum, intenția formulată în 1950 de pr. prof. Dumitru Stăniloae când scria: „Dacă Sfântul Andrei Cretanul și Sfântul Ioan Damaschinul ne-au dat cele mai lirice cuvântări despre Fecioara, iar Sfântul Grigorie Palama a descris in Omilia la intrarea ei în Templu ca nimeni altul viața ei de taină în Dumnezeu susținută de rugăciunea inimii, Teofan al Niceei este dogmatistul neîntrecut al Maicii Domnului, interpretând în funcție de ea toata mântuirea și doctrina creștină în cel mai sistematic tratat despre ea. Comorile acestea ar trebui sa fie făcute neîntârziat accesibile evlaviei poporului nostru.”